Curăţenia de primăvară

Primăvară…soare…natura revine la viaţă…

Gospodinele încep să facă curăţenie. Prin dulapuri, prin cămări, prin cotloane. Anul acesta am zis să fac ceva diferit – curăţenie mentală. Am zis să îmi iau la puricat gândurile, sentimentele, credinţele, valorile şi să le curăţ. Pe unele doar de praf, iar la altele să renunţ. Pentru că nu îmi mai servesc. Pentru că nu mai sunt compatibile cu cine sunt eu astăzi. Şi cu persoana care devin.

Aşadar, am început să îmi analizez comportamentele, acţiunile şi să văd care dintre ele nu mai sunt congruente cu MINE. Nu este un proces uşor, vă spun din start, dar este unul simplu în esenţă.

Să îţi dau un exemplu. M-am numărat printre acele persoane care vor să fie plăcute de toată lumea. Extrem de drăguţă tot timpul, amabilă, serviabilă, binevoitoare. Mereu. Şi o spun cu toată sinceritatea şi asumarea. Iar cei care mă cunosc de mult timp ştiu asta. Şi o făceam cu drag.

Doar că uneori făceam asta în detrimentul meu. Acceptam să fac lucruri pentru ceilalţi, deşi ştiam că nu am timp pentru acel lucru sau mă frustra şi mă încărca negativ.

Prin urmare, am luat acest aspect şi l-am analizat. Întâi cu mintea – ce beneficii îmi aduce, atât mie, cât şi celor care beneficiau de el, şi care sunt consecinţele negative asupra mea. După ce am trecut acest tipar de comportament prin filtrul minţii, am transferat centrul de comandă în inimă. Şi m-am întrebat ce simt când fac asta. Cum mă încarcă sau cum mă stoarce de energie această dorinţă a mea de a fi plăcută.

Iar apoi, urmând să decid dacă îmi serveşte sau nu. Dacă îmi serveşte, să păstrez acest tipar, iar dacă nu, să renunţ la el.

Şi, ce crezi? Am ajuns la concluzia că nu îmi serveşte. Şi că e infinit mai important să mă plac eu pe mine. E infinit mai important ce cred EU despre MINE şi să mă plac EU pe MINE decât să mă placă ceilalţi. Pentru că ceilalţi vin şi pleacă. Şi, în plus, fiecare mă percepe prin filtrul personal. La fel cum şi eu îi percep prin filtrul meu personal. Pentru că dai ceea ce ai. Şi percepi doar ceea ce eşti.

Apoi, o dată ce am stabilit că e mai important să mă plac eu pe mine, am început să caut acele lucruri care mă fac să mă plac, care îmi aduc bucurie. Şi să FAC acele lucruri. Cât mai des.

curatenia-de-primavara-final

Să nu crezi că am încetat să fac lucruri drăguţe pentru ceilalţi. Din contră, când aleg să o fac (şi am scris intenţionat aleg), o fac din tot sufletul. Şi asta se simte. Pentru că pot să o fac 100%. Pentru că o fac cu bucurie. Cu iubire. Pentru că am învăţat şi să spun ”nu” atunci când consider că e cazul. Tot cu iubire. Dar şi cu fermitate.

Aşadar, te invit şi pe tine să îţi faci un pic de curăţenie mentală, să îţi anlizezi acele tipare de comportament pe care le repeţi în mod inconştient şi care te pot sabota în călătoria ta către TINE, către ceea ce poţi tu să devii.

Intră puţin prin cotloanele minţii şi a sufletului şi dă voie acelor lucruri care îţi fac inima să cânte, să se manifeste. Şterge de praf acele lucruri nebuneşti care te fac să vibrezi, şi lasă-le să iasă la lumină şi să te readucă la viaţă. Fă curat printre acele credinţe învechite care nu te lasă să te bucuri din plin de viaţă. Renunţă la ele. Mulţumeşte-le pentru că te-au însoţit până acum, dar a venit momentul să le laşi să plece. Pentru că nu îţi mai sunt de folos. Pentru ca tu să poţi înflori în această primăvară mai frumos decât ai făcut-o vreodată până acum.

Ce este iubirea?

Ce este iubirea – o viziune personală. Sau poate mai mult de atât.

V-aţi întrebat vreodată ce e iubirea? Ce înseamnă iubirea pentru voi? Cum o recunoşti? Cum ştii că eşti iubit şi cum ştii că iubeşti?

Par nişte lucruri atât de banale, de naturale, însă mi-am dat seama că fiecare dintre noi percepe iubirea altfel, pentru fiecare dintre noi să iubim şi să simţim că suntem iubiţi înseamnă altceva. Mai mult chiar, ceea ce pentru unii reprezintă o dovadă clară de iubire, pentru alţii, acelaşi gest semnifică orice altceva înafară de iubire.

Ştiaţi că există cinci limbaje ale iubirii, conform lui Gary Chapman, consilier matrimonial şi autor? Ştiaţi deja. :). Ok. Dacă nu ştiaţi, le găsiţi în cartea lui „Cele cinci limbaje ale iubirii”. Vreau doar să le enumăr pe scurt:

  1. Declaraţiile – complimentele, încurajările, aprecierile
  2. Timpul petrecut în doi – activităţile făcute împreună
  3. Darurile – cadourile, micile atenţii
  4. Serviciile – să faci lucruri pentru celălalt
  5. Contactul fizic – atingerile, mângâierile, îmbrăţişările

Şi vreau să vă mărturisesc că limbajul meu este clar cel al atingerilor, al îmbrăţişărilor, al apropierii fizice. Aşa simt eu că sunt iubită, când sunt îmbrăţişată şi mângâiată.

Şi, totuşi, ce este iubirea? Am văzut care sunt limbajele ei, dar ce este ea, IUBIREA? În continuare o să îmi las inima să scrie şi vă va spune ea ce înseamnă iubirea pentru mine.

Iubirea este atunci când două mânuţe mici se încolăcesc în jurul gâtului meu şi primesc pupici mici şi uşor băloşi pe obraji, pe ochi, pe frunte.

Iubirea e atunci când mă trezesc dimineaţa în faţa a doi ochişori curioşi care mă cercetează amănunţit şi îmi spun „Bună dimineaţa, mami!”.

Iubirea este atunci când acele două mânuţe mici vin înspre mine şi îmi cer o îmbrăţişare.

Iubirea este atunci când îmi aşez obrazul în palma ta de bărbat şi ştiu că acolo mi-este locul. Dintotdeauna.

Iubirea e când te îmbrăţişez strâns, iar urechea mea se află exact în dreptul inimii tale şi astfel pot să îi ascult cântecul… du-dum… du-dum…

Iubirea este când îţi simt respiraţia tremurândă în părul meu.

Iubirea este când mă fac mică, mică de tot în braţele tale şi ştiu că nimic nu mi se poate întâmpla atâta timp cât nu îţi dau drumul din îmbrăţişare. Atunci când ştiu că lumea întreagă se poate prăbuşi în jurul meu, dar eu aş fi în siguranţă. Acolo. În braţele tale.

Iubirea este o masă în familie, povestind printre zâmbete.

Iubirea e o rază de soare pe obrajii mei îmbujoraţi dimineaţa.

Iubirea înseamnă să te bucuri de un apus de soare la malul mării. Să inspiri aerul curat al munţilor şi să te plimbi desculţ prin iarbă.

Pentru mine, Iubirea este despre bucurie. Despre a oferi şi a primi bucurie. Şi nu despre sacrificiu. Nu spun că nu e şi asta o abordare, dar nu şi pentru mine. Da, uneori, prioritatea ta ca persoană ce iubeşti e celălalt. Şi, da, uneori, faci lucruri pentru cel/ cea pe care îl/ o iubeşti chiar dacă acele lucruri nu sunt preferatele tale, dar făcându-le tu îi oferi bucurie. Şi primeşti bucurie. Un zâmbet. O floare. O îmbrăţişare.

Iubirea este o alegere. Personală. Tu alegi ce şi pe cine iubeşti. Şi cum arăţi asta. Căci iubirea este despre a dărui. Despre a te dărui. Dar mare atenţie, a nu se confunda cu uitarea de sine şi cu a fi tot timpul la dispoziţia celuilalt şi a te lăsa folosit. Din punctul meu de vedere, asta nu e iubire – să uiţi de tine pentru ca celuilalt să îi fie bine. Nu e iubire din nicio parte.

Da, sunt situaţii de viaţă când iubirea devine devotament, camaraderie. Dar chiar şi atunci sentimentul de căldură interioară este prezent.

Iubirea este o alegere. Şi o poţi face în fiecare zi. E o alegere care depinde numai de tine. Tu alegi în fiecare moment dacă iubeşti sau nu. Nici măcar nu depinde de cel/ cea pe care o iubeşti. Pentru că Iubirea este  necondiţionată. Eu te iubesc. Şi atât. Nu te iubesc pentru că….Şi nu te iubesc doar dacă….Te iubesc. Şi atât. Iar dacă te iubesc nu înseamnă că îţi accept toate mofturile. Nici pe departe. Să nu amestecăm lucrurile. Una e iubirea şi alta e să te laşi folosit cu bună ştiinţă în numele ei.

Iubirea e când tu mă ajuţi să fiu cea mai bună versiune a mea. Să ofer tot ce am mai bun în mine. Şi când eu fac acelaşi lucru pentru tine.

Iubirea înseamnă doi oameni ţinându-se de mână şi privind cu încredere în viitor. Sau visând împreună la lucruri ce pot să pară imposibile.

Iubire este când mă acoperi pe mine să nu îmi fie frig, deşi tu eşti descoperit.

Iubirea este susţinere, zâmbetul din priviri, mâinile care se caută, buzele care se întâlnesc.

Iubirea este căldură, e linişte, e lumină. Iubirea este  un curcubeu. Când mă laşi să îţi văd culorile sufletului. Iubirea este  când ne punem sufletele pe masă, fără a ne fi teamă că celălalt se va uita la sufletul nostru cu ochi critic.

Iubirea este în noi. Întotdeauna. Dintotdeauna. Pentru că noi suntem IUBIRE!

 

 

Nosce te ipsum!

Așa cum v-am promis, azi vă voi vorbi despre cum ”se simte” schimbarea. Așadar, să începem!

Cunoaște-te pe tine însuți. Tu te cunoști? De-adevăratelea? Știi ce vrei, ce poți și de ce faci lucrurile pe care le faci?

Eu nu știam până recent. Nici ce vreau cu adevărat, nici ce pot (și îți mărturisesc că mă număram printre acei oameni care cred că nu pot prea multe) și nici de ce acționam așa cum o făceam. Eram total deconectată de mine. Eram pe pilot automat. Făceam totul mecanic. Viața mi se întâmpla și credeam că nu am nicio putere să o schimb în vreun fel.

Și aici a intervenit autocunoașterea. Redescoperirea. Regăsirea. Și apoi curajul. Curajul de a simți, de a acționa în conformitate cu cântecul inimii. Curajul de a fi. De a fi așa cum sunt. Cu bune și cu rele, însă în acord cu ceea ce simt. Și uneori în pofida tuturor.

2016 a fost pentru mine un an absolut fabulos. Intens din toate punctele de vedere. A fost anul în care mi-am descoperit misiunea, în care am redescoperit iubirea în toate formele ei, în care mi-am redefinit relația cu Dumnezeu, anul în care m-am regăsit, m-am ridicat și am început să merg pe drumul meu. Cu pași mici, ce-i drept, dar cu încredere și în acord cu cântecul inimii.

2016 a fost anul în care am învățat din nou să mă iubesc. Să mă accept. Să accept că nu sunt perfectă. (Și, îți mărturisesc că a fost una din cele mai mari provocări din acest an.) Și că a fi perfectă nici măcar nu înseamnă mare lucru pentru mine. Însemna în schimb pentru ceilalți. Am descoperit că e infinit mai important să fii fericit. Și nu mă refer la a fi euforic și pozitiv tot timpul, ci la a fi recunoscător pentru toate minunile din viața ta. De la a trezi dimineața într-un pat cald și cu o rază de soare mângâindu-ți obrajii, de la a avea mâncare pe masă și de a fi sănătos și până la a te bucura cu întreaga ființă de un peisaj mirific, de a simți până în măduva oaselor o atingere de degete tremurânde sau o îmbrățișare sinceră.

În acest an am învățat să fac alegeri mai bune pentru mine – de la preferințele culinare cu care îmi hrănesc corpul și până la persoanele cu care îmi petrec timpul și la cărțile pe care le citesc și conversațiile cu care îmi hrănesc mintea și sufletul.

În plus, am ales, în mod conștient, să nu mai fac din tot o luptă. Pentru control și supremație – indiferent pe ce plan. Am ales un zâmbet în locul unei vorbe de ocară, o îmbrățișare în locul unei dispute. Și fac aceste alegeri în fiecare moment – aleg să nu reacționez. În schimb, aleg să ascult și să înțeleg și perspectiva celuilalt. Optez pentru comunicare la rece și nu pentru vorbe aruncate sub tensiunea momentului. Autocontrol.

Am ales să renunț (atenție! să renunț în mod conștient și lucrând asupra cauzei și nu a efectului) la un obicei nociv despre care unii dintre voi nici măcar nu știau că îl practic – la fumat.

Am ales să fiu blândă cu mine și să nu mă mai cert pentru greșelile pe care inevitabil le-am făcut. Pentru alegerile mai puțin inspirate. Fiecare alegere, fiecare greșeală m-a învățat ceva. Și m-a ajutat să evoluez. În plus, de fiecare dată, și la fel ca fiecare dintre voi, am făcut tot ce am putut mai bine cu ceea ce știam la momentul respectiv. Și asta e suficient – întotdeauna să faci tot ce poți mai bine. Și asta a dus la oprirea autosabotării. Știi tu – ”nu sunt suficient de…” bun, frumos, capabil, deștept, puternic și multe altele. Marea descoperire a fost că SUNT! Chiar sunt suficient de! De orice! Pentru că nu mă compar cu nimeni. Și acesta e alt lucru la care am renunțat – să mă compar cu ceilalți. Pentru simplul motiv că fiecare dintre noi e UNIC și orice comparație cu altcineva în afară de propria persoană este absolut redundantă.

În acest an spectaculos am învățat să mă opresc și să miros trandafirii. J Am învățat să mă opresc din tumultul vieții și doar să FIU! Să respir. Să fiu prezentă. Acum și aici.

Am descoperit puterea și în același timp, magia cuvintelor și cât sunt de importante în conturarea vieții.

Am învățat să renunț (doar uneori, ce-i drept, dar lucrez la asta!) la control. La dorința ca toate să se facă după voia mea.

Am renunțat la a face cumpărături impulsive, la mâncatul emoțional, la a mă mai uita la televizor. Fiecare alegere e una conștientă și asumată. Și spre binele meu. Sau cel puțin, știu din start care sunt consecințele alegerilor mele. Asta nu înseamnă că nu am momente când cad în vechile tipare. Doar că nu rămân blocată în ele. Cad. Îmi trag sufletul. Mă ridic. De fiecare dată.

Însă cel mai important lucru pe care l-am (re)descoperit în acest an a fost faptul că iubesc să dăruiesc. Un zâmbet. O carte. Un cuvânt cald. O cafea. O îmbrățișare. O mână de ajutor. Și că asta îmi încălzește sufletul. Și îmi face inima să cânte. Apropierea dintre oameni. Empatia.

În 2016 am ales să îmi fac timp pentru mine pentru a face acele lucruri care îmi aduc bucurie. Fără a mă mai simți vinovată pentru asta. Și asta a fost o mare provocare pentru mine. Și cred că e pentru orice părinte. Dar beneficiile sunt absolut uimitoare. Atât pentru tine, cât și pentru cei din jur.

Am învățat să aleg în fiecare moment cu ce îmi hrănesc trupul, mintea și inima. Și să aleg cum mă simt. Și să mă concentrez pe ceea ce îmi doresc și îmi face plăcere să fac și mai ales, să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am deja.

Da, cred că astea sunt cele trei mari daruri pe care le-am primit în 2016: iubirea, recunoștința, dăruirea. Am învățat din nou să visez, să TRĂIESC!

poza-nosce-te-ipsum

Abia aștept să îmi continui această călătorie EXTRAORDINARĂ și în 2017! Știu și SIMT că 2017 este anul meu! Și mă voi bucura de fiecare secundă! Și te invit și pe tine să îmi fii alături și îți doresc un an extraordinar! The best is yet to come!

 

Înainte şi după. Sau cum „se simte” şi cum „se vede” schimbarea

Ştii pozele acelea cu „înainte” şi „după” folosite pentru a promova diverse produse pentru slăbit? Azi m-am gândit să fac şi eu asta – să folosesc această tehnică pentru a împărtăşi cu tine, pe scurt ce-i drept, ceea ce am trăit în acest an. Şi cum se reflectă asta la exterior.

Pentru mine, acest an a fost un an absolut extraordinar! A fost anul în care am pornit într-o călătorie uimitoare, un an în care am trăit cât alţii în şapte, vorba poveştii. Şi ştiu că acesta e doar începutul!

Şi le sunt atât de recunoscătoare celor care au intrat în viaţa mea şi mi-au împărtăşit cu atâta dragoste din experienţele şi cunoştinţele lor şi pe care îi admir şi care m-au inspirat. Vă îmbrăţişez şi vă iubesc din toată inima!

Şi le mulţumesc şi celor care erau deja în viaţa mea şi care au avut răbdare cu mine în tot acest timp. Ştiu că nu le-a fost uşor. Şi am o veste bună pentru voi – acesta e doar începutul :). Vă iubesc şi vă îmbrăţişez cu mare drag!

Şi totuşi, despre ce călătorie tot vorbesc eu aici? Despre călătoria înapoi spre mine. Despre regăsirea propriului sine. Despre redescoperirea a cine sunt eu cu adevărat. Şi despre a-mi da voie să fiu. Aşa cum sunt, cu bune şi rele. Despre a fi autentică şi sinceră în primul rând cu mine. Fără să-mi fie frică de părerea şi prejudecăţile celorlalţi. Despre iubirea de sine. Şi de ceilalţi. Despre A TRĂI. Autentic. Intens. Dar să vă spun povestea pe scurt:

Acum un an am cunoscut o femeie extraordinară care mi-a deschis pentru prima dată porţile către dezvoltarea personală. Acum un an mă simţeam… pierdută… nu îmi găseam locul… rostul… ca om în această lume. Nu mai ştiam să visez… să am ţeluri… să fac acele lucruri care îmi bucură inima…pur şi simplu nu mai simţeam… nimic… nici bucurie, nici tristeţe, eram complet pe pilot automat. Viaţa mi se întâmpla şi mi se părea că totul e în zadar… Da, am fost în acel punct, dragii mei, deşi imaginea pe care o arătam celorlalţi era că totul e ok.

Şi această femeie m-a luat de mână şi m-a introdus în lumea dezvoltării personale. Şi am început un mastermind online în baza unei cărţi, care mi-a schimbat radical viziunea asupra vieţii. Apoi a urmat altă carte, alt mastermind. Şi aşa mi s-a deschis apetitul pentru acest domeniu uimitor.

La acest mastermind am cunoscut şi am legat o frumoasă prietenie cu o altă femeie extraordinară. Şi, împreună cu ea, am făcut noi paşi pe calea autocunoaşterii. Am participat la alte două mastermind-uri organizate de ea. Au fost două mastermind-uri care m-au umplut de energie şi de dorinţa de a şti şi de a fi cea mai bună versiune a mea. De a fi ceea ce îmi doresc să fiu. Ceea ce sunt. Mi-a redat dorinţa de a visa din nou, de a face lucrurile cu avânt şi entuziasm.

Doar că în mine existau lucruri pe care nu vroiam să le scot la suprafaţă. Lucruri care mă blocau, care nu mă lăsau să „zbor”. Şi aici a intervenit cel de-al treilea coach. De data asta am făcut sesiuni individuale – unu la unu. Un alt om extraordinar, o voinţă de fier şi o răbdare incredibilă. Şi abia aici a început munca adevărată. Şi zic muncă pentru că într-adevăr e o adevărată muncă să te schimbi. Necesită în primul rând voinţă, să vrei să te schimbi (şi nu neapărat pentru că nu eşti bine aşa cum eşti, ci pentru că poţi fi mai mult de atât), să te accepţi, să te iubeşti; necesită timp şi efort. Şi putere. Da, putere, pentru că ceea ce se îmtâmplă în interiorul tău în urma unui proces de autocunoaştere este atât de intens încât îţi poate absorbi întreaga energie.

Care au fost rezultatele acestui proces început acum un an? Te las pe tine, prieten drag, să le observi în cele două ipostaze – înainte şi după. Şi am ales să încep cu felul în care „se vede” schimbarea prin care trec deoarece diferenţele exterioare sunt mai uşor de observat decât cele interioare, comparativ cu acum un an. Privirea mea spune totul. Iar transformarea corpului meu e doar un efect ca urmare a ceea ce „se simte” în interior, doar o reflexie a transformării din interior.

Ce am învăţat în decursul acestui an, cum exact „s-a simţit” schimbarea, îţi voi împărtăşi în articolul următor.

Până atunci, te îmbrăţişez!!! ❤

before-after-pic

 

You matter! Tu, da tu, CONTEZI!

you-matter-me

Da, tu, cel/cea ce citeşti aceste rânduri! Contezi! TU contezi! Eşti important/ă pentru ceilalţi, pentru Dumnezeu, pentru tine!

Tu, cel/cea din oglindă, eşti cel mai important om din viaţa ta! Şi nu e deloc egoist să crezi asta. Doar gândeşte-te – eşti singura persoană cu care îţi vei petrece tot restul vieţii. Doar tu şi cu tine! Şi Dumnezeu. Prietenii vin şi pleacă, fraţii şi surorile îşi au propria viaţă, părinţii din păcate ne părăsesc la un moment dat, copiii cresc şi îşi urmează propriul drum şi rămânem noi cu noi. Din nou.

Da, tu, cel din oglindă, CONTEZI! Eşti important/ă! Eşti cel mai important om din viaţa ta! Şi cel mai altruist lucru pe care îl poţi face e să ai grijă de tine. Să te accepţi aşa cum eşti, cu bune şi cu rele. Să te iubeşti. Să te preţuieşti. Dumnezeu te iubeşte, tu de ce nu ai face-o? Eşti creat din lumină şi din iubire. Eşti lumină şi iubire. Eşti atât de valoros/valoroasă! Pentru tine în primul rând.

Poate te întrebi ce înseamnă pentru mine asta – că sunt importantă, că sunt un om valoros, că eu contez în lumea asta mare. Hai să îţi spun, aşa pe scurt:

– Să ştiu că trecerea mea prin această viaţă a făcut măcar pe cineva să zâmbească, să se simtă iubit, apreciat, preţuit.

– Să cresc un copil frumos, care mai târziu să devină un adult responsabil şi capabil să îşi urmeze visele, oricât de nebuneşti ar putea părea.

– Să pun pe chipul celor din jur un zâmbet atunci când în ochii lor văd tristeţe.

– Să ofer o îmbrăţişare şi o vorbă de încurajare celui ce e pe punctul de a renunţa.

– Să ofer iubire, empatie, acceptare, căldură şi conexiune celor din jur. Din suflet. Necondiţionat. Fără a aştepta să mi se răspundă cu aceeaşi monedă.

– Să am grijă de mine – indiferent dacă asta înseamnă să îmi aloc timp mie, timp în care să fiu doar eu cu mine şi în care să mă răsfăţ. Şi da, mult timp am crezut că a avea grijă de tine în detrimentul altora e un lucru rău. Şi nu e. Absolut deloc! Pentru că poţi da celorlalţi doar ceea ce ai, doar ceea ce eşti. Degeaba vreau eu să îţi dau un măr, dacă eu nu îl am fizic. Intenţia mea e de lăudat, dar nu se poate materializa dacă eu nu am efectiv acel măr. Şi degeaba vreau să ofer iubire şi alinare celor din jur, dacă eu nu simt şi nu sunt iubire şi alinare.

– Să fac acele lucruri mărunte care îmi fac inima să cânte – să îmbrăţişez, să scriu, să dansez, să port conversaţii profunde.

Ştii, la o conferinţă despre parenting, am auzit ceva care mi-a rămas în minte şi pe care vreau să îl împărtăşesc cu tine. Dacă după ce ajungi acasă după o zi obositoare la muncă şi îţi aloci o jumătate de oră în care să faci ceva ce îţi bucură sufletul, te relaxează şi te încarcă, înainte de a-ţi intra în rolul de mamă, asta nu te face o mamă rea. Din contră! O dată ce tu te-ai încărcat cu o energie pozitivă, făcând ceva pentru tine, poţi apoi să dai această energie pozitivă şi copilului tău şi familiei tale. Pentru că dacă tu vii obosită şi încărcată negativ de la muncă, exact asta vei transmite şi celorlalţi. Oricât încerci să nu o faci. Deoarece poţi da celorlalţi DOAR ceea ce ai şi ceea ce eşti!

Deci, da, EŞTI IMPORTANT/Ă!!! Eşti important/ă pentru familia ta (indiferent dacă îţi spun asta sau nu), eşti important/ă pentru prietenii tăi, eşti important/ă pentru Dumnezeu, eşti important/ă pentru societatea din care faci parte, pentru comunitatea locală, pentru şeful tău (dacă ai), pentru colegii tăi, pentru întreg universul! Eşti o celulă unică şi irepetabilă din acest întreg numit univers! Dacă tu nu ai exista, lucrurile nu ar mai fi la fel. Tu, prin simpla ta existenţă, faci ca lucrurile să fie aşa cum sunt ele astăzi.

Aşa că ţine minte – TU, cel/cea din oglindă, CONTEZI! În fiecare minut din fiecare oră! Eşti cel mai important om din viaţa ta! Pentru că doar iubindu-te pe tine îi poţi iubi pe ceilalţi. Sincer. Profund. Necondiţionat.

 

Banii sau viața (sau despre alegeri)

Sau un alt mod de a spune ”a vrea versus ”a trebui” sau ”pasiune” versus ”rațiune”.

Cum poți să faci o alegere când raționalul îți spune una, iar emoționalul exact contrariul?

Cum poți să alegi când mintea îți spune ”nu sări” și îți furnizează o mie de motive perfect logice pentru a nu o face, iar inima îți șoptește încetișor ”sari! doar sari! s-ar putea să descoperi că poți zbura!”. Sau te-ai putea izbi de stânci. Și atunci cum alegi? Îți asculți mintea și rămâi în acea siguranță aparentă pe care ți-o promite raționalul? Sau pur și simplu ”sari”?

Cum poți să alegi dintre roz și albastru, când tu le iubești pe amândouă? Și, în plus, știi că se completează atât de bine…

Cum poți ”sări” știind că iubești senzația de plutire pe care ți-o dă saltul, dar vrei în același timp să rămâi în siguranța (mă repet, aparentă!) a marginii?

Cum poți să alegi între ceea ce ai fost întreaga viața și necunoscutul unui nou început în care te reconstruiești bucățică cu bucățică? Cum poți face asta? Oare chiar poți?

Dar, dacă nu o faci, dacă nu alegi, viața o va face pentru tine. Și poate nu o să îți placă. Da, măcar vei putea da vina pe viață, dar asta nu te va ajuta cu nimic. Alegerea va fi deja făcută și tu trebuie să suporți consecințele.

Și atunci nu ar fi mai bine să ”ți-o faci cu mâna ta”? Pe de-o parte nu, pentru că luând tu decizia în deplină cunoștință de cauză și cu asumare conștientă, nu vei putea să dai vina nici pe pe altcineva și nici pe viață pentru decizia ta. E doar responsabilitatea ta. Fie că e o alegere care se dovedește a fi una bună sau nu în viitor. La momentul la care ai luat-o părea cea mai bună variantă. Și se poate dovedi că este și pe termen lung. Sau nu.

Asta e mirajul și frumusețea deciziilor – că nu știi niciodată care vor fi efectele pe termen lung. Niciodată.

Și uneori, oricât de mult amâni luarea unei decizii, tot vine momentul în care trebuie să decizi. Și, da, TREBUIE! Oricât de mult îmi displace cuvântul acesta- trebuie – uneori chiar e inevitabil.

Știi, e ca atunci când stai în picioare într-o barcă. Doar că tu stai în două – fiecare picior e într-o altă barcă. Și tu stai așa în echilibru – cu un picior într-o barcă și cu celălalt picior în cealaltă barcă. Și încerci din răsputeri să îți ții echilibrul. Să nu cazi în apă. Mai ales dacă nu știi să înoți…

Și, inevitabil, bărcile încep să se depărteze una de alta… Și tu depui tot mai mult efort pentru a te menține în echilibru… Și obosești… După o vreme nu mai ai forță nici fizică și nici psihică pentru a continua echilibristica. Și atunci alegi în care din cele două bărci vrei să rămâi. Și, o dată aleasă barca, te așteaptă noi decizii – te lași purtat de valuri spre destinații necunoscute sau preiei controlul bărcii și începi să vâslești în direcția în care vrei să mergi.

Decizii, decizii …. viața e un lung șir de alegeri… în fiecare zi, în fiecare clipă luăm decizii. Unele mai mari, altele mai mici. Unele pe pilot automat, ținând strict de supraviețuire, iar altele (sper!) în mod conștient și asumat. Dar întotdeauna cu convingerea că e cea mai bună alegere. Pentru acel moment din viața ta. Pentru tine.

banii-sau-viata

Nu te mulţumi cu puţin!!!

printre-stele

Ştii momentul acela în care simţi că nu te mai interesează nimic, că nu îţi mai doreşti nimic, că nimic nu îţi mai face inima să cânte? Nu? Minunat dacă nu ai simţit asta niciodată!

Eu însă am simţit asta. Intens, profund, dureros de real. Iar drumul înapoi la ”simţire”, la a visa, la a face lucrurile care mă fac să simt că trăiesc, a fost unul lung, spinos, presărat cu priviri dezaprobatoare. Dar asta e o istorisire despre care îţi voi vorbi altă dată.

Acum vreau să îţi vorbesc despre plafonare. Sau, mai bine zis, despre cum s-o eviţi.

Zilele trecute am participat la un seminar despre vocaţie, cu nişte oameni extraordinari. Şi tot discutând, am ajuns la un citat al lui Steve Jobs în care zicea: „Jobul tău îţi va umple o mare parte din viaţă şi singura cale să fii mulţumit este să faci ceea ce tu crezi că este important. Şi singura cale să faci ceva important este să iubeşti ceea ce faci. Dacă nu ai descoperit încă acel lucru, continuă să-l cauţi. Nu te mulţumi cu puţin. Inima îţi va spune când îl vei găsi. Şi, precum o relaţie frumoasă, va deveni din ce în ce mai bine pe măsură ce anii vor trece. Deci caută până când vei găsi. Nu te mulţumi cu puţin.” Iar în momentul în care am ajuns la partea cu ”Nu te mulţumi cu puţin!”, pur şi simplu m-am blocat…

”Nu te mulţumi cu puţin!” îmi răsună şi acum în minte şi în inimă…

”Nu te mulţumi cu puţin!”… şi totuşi o facem… de ce oare? Ştiu de ce o fac eu… pentru că în momentul în care mă mulţumesc cu puţin, nu mai trebuie să caut şi să aplic noi şi noi metode de a-mi urma visele. E bine şi călduţ. Atunci e momentul când te retragi în cochilie (a se citi cutie) şi laşi viaţa să-şi urmeze cursul. Laşi viaţa să ţi se întâmple. Nu mai faci nimic pentru a o face tu să se întâmple.

Da, chiar cred că noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi. Şi mai cred că Dumnezeu, Universul sau cum vrei să îi zici, ne-a trimis în această călătorie uimitoare numită viaţă cu un scop bine definit. Ne-a trasat drumul, dar în acelaşi timp ne-a dat liberul arbitru pentru ca noi să alegem „cum” vom merge pe acel drum. Sau „dacă” vom merge.

Eu am ales să merg. Am ales să îmi urmez vocea inimii, am ales să păşesc cu încredere pe drumul meu. Am ales să îmi urmez visul, indiferent de cât de nebunesc, irealizabil sau îndepărtat ar putea părea! Pentru mine e REAL, REALIZABIL şi ABSOLUT FIRESC!

Şi, ca să evit plafonarea, mi-am făcut câteva strategii pe care le voi împărtăşi cu tine. Iar dacă tu ai alte strategii care funcţionează pentru tine, lasă-mi un comentariu cu ideile tale. Mulţumesc!

– Voi continua să visez! No matter what!

– Fac acele lucruri, mai mici sau mai mari, care îmi fac inima să cânte; chiar dacă sunt extrem de ocupată în unele zile, găsesc mereu 5 minute pentru a mi le dedica mie – fie că este vorba de a asculta o melodie care îmi place, fie că este vorba de o baie fierbinte sau de o gură de aer curat singură în parc.

– Încerc lucruri noi. Periodic. Nu zilnic, deoarece pentru mine zilnic ar fi prea mult (da, sunt un om conservator), aşa că am ales să fac asta săptămânal, fie că este vorba de a merge pe alt drum spre locaţia unde vreau să ajung, de a încerca o delicatesă culinară nouă, de a accepta o provocare profesională sau orice altceva ce e nou şi altfel pentru mine.

– Petrec timp (cât de des posibil) cu oamenii cu care împărtăşesc aceleaşi valori, năzuinţe, interese şi care, cu fiecare întâlnire, mă ajută să cresc, să mă dezvolt.

– Sunt eu. Mereu. Am încetat să încerc să plac tuturor, pentru că acest lucru este pur şi simplu imposibil. Şi crede-mă că am încercat! Acum aleg să fiu doar eu, cu bune, cu rele, dar mereu autentică.

– Îmi menţin curiozitatea vie. Şi trebuie să recunosc că aici sursa mea de inspiraţie este fiul meu. E pur şi simplu uimitor cu câtă curiozitate descoperă copiii lumea.

– Continui să îmi hrănesc zilnic mintea – câteva pagini dintr-o carte, un citat motivaţional cu care rezonez, un video din care pot să extrag informaţii preţioase, un interviu cu oameni care au reuşit să îşi transforme visele în realitate.

– Şi, în acelaşi timp, îmi hrănesc şi inima. Tot zilnic. Iubirea celor apropiaţi, timpul petrecut cu fiul meu, conversaţii profunde şi toate acele mici lucruri care îmi bucură inima – îmbrăţişările, scrisul, dansul.

”Nu te mulţumi cu puţin!” Eu ştiu că n-o voi face! Voi continua să visez! No matter what! Şi voi continua şi acţionez în direcţia visului meu şi în direcţia transpunerii lui în realitate!

Te provoc să faci la fel! Cere mai mult de la viaţă! Ştii tu, dacă nu ceri, nu ai cum să primeşti. CERE, ACCEPTĂ ŞI ACŢIONEAZĂ!